Dragostea noastră este ca un vinyl, zgâriat de praf. Când
începe piesa preferată se întrerupe, apoi continuă de unde a rămas. Nu te poţi
bucura, atunci când melodia se opreşte, din cinci în cinci secunde. Mă întreb,
dacă l-aş fi ţinut într-un plic, pus bine, pe rafturile bibliotecii mele, ar fi
rezistat mai mult, chiar şi atunci când noi nu am mai fi fost pe Pământ? Dacă
nu l-aş fi descoperit ar fi rămas intact? Oricum, nu mai poate fi reparată o
asemenea greşeală.
Cred că
fiecare om are ascuns, în casă, un disc deteriorat. Diferenţa dintre noi şi
restul lumii este că ne aducem aminte de el, îl scoatem din când în când şi
indiferent de starea în care este, tot pornim pick-up-ul. Îl ascultăm în tăcere, în noaptea neagră, îl
ascultăm ca pe o predică, îl recităm ca pe o rugăciune, visând cu ochii
deschişi. Da, visăm unul la celălalt, în ciuda faptului că, în dreapta noastră,
dorm alte persoane.
Dacă ele
se trezesc, întrebându-ne ce s-a întâmplat, le zâmbim angelic şi răspundem că
totul este în regulă, că nu au de ce să îşi facă griji.
Nu
simţim când trec orele, dar dimineaţa vine, nu o putem opri. Razele soarelui
demult nu ne mai mângâie feţele. Bila de foc ştie că suntem nişte păcătoşi. Ne
arde pleoapele şi ne orbeşte, în încercarea de a ne determina să nu mai privim
în trecut. Noi ne împotrivim, deşi ne ustură pielea, pentru că durerea asta e
mai suportabilă, faţă de cea care zace în sufletele noastre.
Rătăcim
pe străzi neasfaltate, mergem la cursuri, la serviciu, viaţa trece pe lângă
noi. Te simţi şi tu la fel de gol ca mine?
