marți, 14 decembrie 2010

Gol.


Orologiul suna trist o ora mult prea tarzie…
Iar eu mazgalesc o foaie de hartie cu numele tau…
Imi aduc aminte de vorbe si de soapte…
Si de vise mult prea multe…

Gandul meu m-a parasit…a plecat dupa tine…
M-a lasat incremenita, sa privesc in gol
Si sa mai ascult o data murmurul chitarei tale…

The Magic Man: Steve Vai & His Magic Guitar


De ceva vreme imi auzeam prietenii discutand despre concertul lui Steve Vai la Bucuresti si imi venea sa ma zgarii pe fata, pentru ca stiam ca nu voi putea ajunge. Stiam ca voi rata un concert uimitor! Se pare ca cineva acolo sus ma iubeste, pentru ca am scapat de unele lucruri care ma impiedicau sa ajung la destinatie (Multumesc Balaur!) si am pornit la drum!
Dupa mult timp petrecut in masina am ajuns la Sala Polivalenta si tot nu imi venea sa cred ca sunt acolo! Am intrat in sala, m-am asezat pe locul meu si muream de nerabdare sa il vad pe “omul cu maini magice” ( cum ii zic eu ). In deschidere chiar nu a contat cine a cantat (cel putin pentru mine)…
In sfarsit, si-a facut aparitia orchestra formata din muzicieni romani, dirijata de George Natsis. Dupa o scurta piesa introductiva cantata de orchestra, si-a facut aparitia the one and only, STEVE VAI !!! Timp de o ora si jumatate am fost in extaz!
Vai a deschis spectacolul cu piesa “Kill the guy with the ball”…continuand cu "The crying machine", "Salamanders in the sun", "Answers", "Liberty", “Lotus Feet”, "For the love of God", etc.
Nu mi-am putut lua ochii de pe Steve tot concertul…pur si simplu am fost fermecata de momentele acelea magice… Multimea a fost exaltata de la inceput pana la sfarsit. A fost cu adevarat un concert incredibil! As fi regretat toata viata daca nu as fi ajuns…
Sunt si acum uimita de ceea ce face omul acesta si imi doresc sa mai merg la concertele lui!
 Nu m-as putea plictisi vreodata de Steve Vai, maestrul chitarei electrice moderne!


sâmbătă, 11 decembrie 2010

Scrisoare catre Fat-Frumos

Nu imi mai pasa de ce spune lumea…
Eu stiu sigur ca am trait intr-o poveste…
Imi aduc aminte numele tau…Fat-Frumos…da…Fat-Frumos…
Imi amintesc cat de mult ne-am iubit noi doi…
Ah ! inca simt parfumul tau…
Dar acum ai plecat…
M-ai lasat singura in lumea asta…
De ce m-ai abandonat?
Mi-ai promis ca dragostea noastra nu va muri niciodata Fat-Frumos…
M-ai parasit…
Aici nimeni nu intelege si nu mai crede in povestea noastra…
Ce sa fac in locul asta plin de minciuna, de ura, unde nimeni nu tine cont de nimic?
Stii…eu sunt singura care isi aminteste de tine in fiecare noapte…Stii?
Iti zic eu ca nu ai habar de ceea ce simt…
Daca iti pasa ma luai cu tine Fat-Frumos…pe calul tau alb…
M-ai fi dus departe de cruzimea asta…m-ai fi invatat sa nu uit…sa te iubesc doar pe tine…
Acum e tarziu…prea tarziu…
Iar lumea crede ca iubirea noastra a fost doar un basm…
Si ca basmul a fost o minciuna…
Nu ma-ntelege gresit Fat-Frumos…eu inca te astept…
Te iert pentru ca m-ai parasit…te iert…
Dar nu te uit Fat-Frumos…nu te uit…

Scrisoare lui Bacovia


- Am inceput sa vorbesc singura.
Totul cade cu o jale noua.

Tot ce imi doream era sa te intalnesc…dar anii sunt multi…
Si de-atunci multe cadavre s-au descompus.
Te-astept si-acum in parcul cu copaci albi, cu copaci negri,
Si plang pe drumuri si te strig…dar tu nu vii…

Vreau sa-mi raspunzi acum sau maine
Daca mai sunt toate triste…si azi…ca si ieri…
Vreau sa m-asculti si sa-mi soptesti
Ca “ oricine,orice au trait…nimic nu ramane…”

O sa-mi raspunzi acum, acum? Oh! Vis de roza…




-Ce pot sa-ti spun?! Ca sunt flatat ca nu am fost…
de tine uitat…
Dar uite cat e de tarziu…
si vreau sa-ti spun ca
Şi dacă tu mai cauţi,
Păşind prin tăinuitul izvor,
Pe mine nu mă vezi
Poetul a plecat...

Supliciul Viselor


Si stau singura intr’o ceata deasa
Si ma izbesc de icoanele timpului pierdut…
Incerc sa ma ascund de gesturi imprudente…
Un gand inexistent, efemer si fals
Incearca sa alunge dorinta uitarii…

Si stau si strig…si strig si mor…si mor si…mor…
Caci imi vad trupul lovit de vorbe,
Iar din aripa sufletului meu incep sa cada pene…
Asta este pedeapsa nocturna…
Asta e supliciul viselor…

Ah! Si mor…

Poem la uscat.


E atat de bine aici unde nu sunt oameni…
Doar cuvinte puse cap la cap...
doar minuni...doar evadari...
Suieratul locomotivei e un alt motiv
de a scrie un alt vers,
rotile trosnind pe sine
sunt un motiv sa nu ma opresc din mers...

Nu sunt decat...


Prin gradina teatrului,
printre scaunele vechi
care scot zgomote ciudate,
printre celelalte suflete,
printre trupurile moarte,
printre chipurile ursuze,
printre mintile confuze…
S-aude trist chitara ta…
s-aude incet tacerea mea...
Amurgul imi tot aminteste...
"Tu nu esti decat o pata de sange care vorbeste..."

In atingerea perfectiunii...


M’am uitat in oglinda
Si am vazut numai ce a fost…
De ce traiesc in ieri?
Privirea mea arde…

Priveste’ma…
Sunt aceeasi eu, cu suflet maltratat…
Am acelasi zambet ca si acum 10 ani…
Aceeasi privire putin prea inocenta…

Nu! Stai! Nu te holba…
Mi’e frica sa nu imi vezi defectele…
Nu! Te rog…
Nu ma atinge…
Daca imi vei simti imperfectiunile?

M’au invatat sa fiu mereu perfecta dragul meu…
Dar ce e perfectiunea?
Nu exista…au incercat sa ma pacaleasca…
Nu! Te rog…nu ma saruta…
Buzele mele ard…

Opreste’te…nu imi spune cuvinte dulci…
Ei le considera de prost gust…
Nu vreau sa fiu ca ei…
Mi’e frica…

Efectul defectului...


In gara astept o ispita,
sa vina usor un cuvant,
dar tot ce s'aude
sunt caile ferate ruginite...
Deschid un caiet si
pagini albe ma infioara...
Locul asta este perfect…
privesc la oameni si la defect...
gara ma inspira...
Litere alearga,
cuvintele se leaga...
ceea ce simt e scris…



Dispari !


Tot ce ai spus s’a transformat in scrum.
Tot ce ai facut s’a prefacut in praf.
Tot ce ai stiut s’a preschimbat in cenusa.
Tot ce ai iubit a murit…

Ce ai promis nu’si mai are rostul,
Ce nu ai facut nu mai conteaza,
Ce ai uitat nu’ti mai amintesti,
Ce a murit te’a uitat…

Cine sa te mai creada acum?
Cine sa iti mai spuna ca esti doar fum?
Cine sa te iubeasca?
Cine sa te urasca?

Singur ai ramas…
Singur, cu icoanele timpului pierdut…
Singur cu tine,
Singur…fara mine…

Nu stii unde sa mergi…
Nu stii cu cine sa pleci…
Nu stii de ce toti si’au pierdut increderea…
Nu stii de ce tu…

Pleaca si nu te mai intoarce !
Pleaca si nu privi inapoi…
Altfel stana de piatra sa ramai !
Pleaca si nu te mai intoarce…