Noi

Dragostea noastră este ca un vinyl, zgâriat de praf. Când începe piesa preferată se întrerupe, apoi continuă de unde a rămas. Nu te poţi bucura, atunci când melodia se opreşte, din cinci în cinci secunde. Mă întreb, dacă l-aş fi ţinut într-un plic, pus bine, pe rafturile bibliotecii mele, ar fi rezistat mai mult, chiar şi atunci când noi nu am mai fi fost pe Pământ? Dacă nu l-aş fi descoperit ar fi rămas intact? Oricum, nu mai poate fi reparată o asemenea greşeală.

            Cred că fiecare om are ascuns, în casă, un disc deteriorat. Diferenţa dintre noi şi restul lumii este că ne aducem aminte de el, îl scoatem din când în când şi indiferent de starea în care este, tot pornim pick-up-ul.  Îl ascultăm în tăcere, în noaptea neagră, îl ascultăm ca pe o predică, îl recităm ca pe o rugăciune, visând cu ochii deschişi. Da, visăm unul la celălalt, în ciuda faptului că, în dreapta noastră, dorm alte persoane.

            Dacă ele se trezesc, întrebându-ne ce s-a întâmplat, le zâmbim angelic şi răspundem că totul este în regulă, că nu au de ce să îşi facă griji.

            Nu simţim când trec orele, dar dimineaţa vine, nu o putem opri. Razele soarelui demult nu ne mai mângâie feţele. Bila de foc ştie că suntem nişte păcătoşi. Ne arde pleoapele şi ne orbeşte, în încercarea de a ne determina să nu mai privim în trecut. Noi ne împotrivim, deşi ne ustură pielea, pentru că durerea asta e mai suportabilă, faţă de cea care zace în sufletele noastre.

            Rătăcim pe străzi neasfaltate, mergem la cursuri, la serviciu, viaţa trece pe lângă noi. Te simţi şi tu la fel de gol ca mine?