Si stau singura intr’o ceata deasa
Si ma izbesc de icoanele timpului pierdut…
Incerc sa ma ascund de gesturi imprudente…
Un gand inexistent, efemer si fals
Incearca sa alunge dorinta uitarii…
Si stau si strig…si strig si mor…si mor si…mor…
Caci imi vad trupul lovit de vorbe,
Iar din aripa sufletului meu incep sa cada pene…
Asta este pedeapsa nocturna…
Asta e supliciul viselor…
Ah! Si mor…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu